Dumitru SOLOMON
Adevarul istoric este, in general, suspect de duplicitate. Depinde, adica, de spatiu si de timp, de unghiul si momentul din care-l contempli, in ultima instanta de arbitrarul politic. Razboiul troian - cel mai faimos razboi al antichitatii - era, fara indoiala, vazut intr-un fel de greci si in altul de troieni. Noroc ca Homer a difuzat o imagine echilibrata a acestuia (desi nu este exclusa o oarecare partinire, caci oameni sintem, nu zei), asa ca veacuri de-a rindul i-am plins deopotriva pe invingatori si pe invinsi, pe Achile si pe Hector, pe Agamemnon si pe Paris. Dar nu scriitorii sint cei mai indreptatiti a se pronunta in legatura cu adevarul istoric, fiindca, iata, nu mai departe batrinul Tolstoi (nu mai batrin decit Homer, insa) a avut o proiectie intrucitva subiectiva in Razboi si pace si ar fi greu sa-l absolvi de unele inclinatii partizane.
Ceea ce ni s-a intimplat si noua cu adevarurile noastre istorice. Cit ne-am chinuit, bunaoara, sa unim, in lipsa de altceva, citeva biete cuvinte, ca barza, cioara, viezure, brinza, ca sa reconstituim limba geto-daca, pentru ca sa apara mai de curind teoria ca limba daca e o varianta a latinei, sau sa rezulte, ca, de fapt, limba traca e baza tuturor, a daco-latinei, ca si a englezei. Adevarul este cu atit mai incert cu cit se pierde, cum zice cronicarul, in negura vremurilor. Iar conceptul de adevar istoric rezista si el cum poate, batut de vinturi. Cind am luptat pentru drepturile istorice si geografice, am tinut sus si ferm stindardul latinitatii. Cind s-a produs ocupatia ruseasca, am aflat instantaneu ca fondul latin s-a cam lasat coplesit de stratul slav. Iar acum, dupa 1989, am descoperit ca i din i e de origine rusa (?!), asa ca am rasucit brusc ortografia pentru a-i da Europei ce i se cuvine.
Pastrindu-ne in spatiul carpato-dunareano-pontic, o personalitate istorica prin ex