Dragostea pe care i-a împărtăşit-o mama ei a făcut-o să nu simtă greutăţile vieţii.
Copilăria… nu se ştie cum a perceput-o Laura. Dar îi spunea mamei că ea a fost fericită. Îi spunea că a avut o copilărie frumoasă, lipsită de griji. O copilărie asemănătoare celor de basm, de poveste: "M-a surprins când mi-a mărturisit asta. Ea nu a considerat că suntem săraci. Mai mult, nu a ţinut cont de faptul că nu au mai avut tată de la 3 ani. Îmi aduc aminte… era vioaie, plină de viaţă, nebunatică. Poate mai mult decât alţii câteodată sau mai mult decât fraţii ei".
SCENETE. Îi plăcea să-şi antreneze frăţiorii la diferite activităţi, în special culturale. La grădiniţă făceau serbări însoţite de scenete, piese de teatru pentru copii…
"Odată, vine acasă şi zice: «Hai să jucăm capra cu trei iezi! Eu sunt capra, Alex e lupul!». Apoi, amândoi fraţii trebuiau să fie iezi. Le cânta şi le spune că pleacă în pădure, să fie cuminţi, să nu deschidă uşa la nimeni… După ce a ieşit din scenă a intrat înapoi ca ied. Acum, vine lupul, care era Alex. Cântă ce trebuie să cânte, iedul cel mic dă să deschidă uşa, celălalt nu-l lasă… mă rog, au făcut aşa de vreo două ori."
ROLURI. "Ea îi dirija. În sfârşit, deschide uşa iedul cel mare (care era ea), intră lupul, o mănâncă pe ea prima, mănâncă şi al doilea ied. Al treilea se pitise. Nu-l găseşte şi pleacă. După un timp vine capra înapoi. Acum, era normal, ieşise iedul cel mare, nu mai era nici al doilea ied, deci ea putea juca din nou rolul de capră. Şi vine acasă. Iedul cel mic iese şi plânge: «Mămucă, mămucă, uite ce am păţit, a venit lupul şi mi-a mâncat frăţiorii». Pregăteşte tot aşa cum era în scenetă şi pleacă ea în pădure să-l caute pe lup. Îl aduce acasă şi, imaginar, îl aşază la masă pe acea groapă plină de jăratic şi îi dă să mănânce. Lupul începe să înfulece. Iedul cel mic îi