Ataraxia devine o stare de spirit atunci cand toate sfortarile de a rezolva, de a solutiona, de a dialoga, ajung in derizoriu, fie ca urmare a promisiunii false, fie in urma refuzului grosolan.
Cronicarul Mitrofan Grigoras din secolul al XVIII-lea afirma ca "din cele mai vechi timpuri erau in Valahia multe nelegiuiri si obiceiuri blestemate, care ii indepartau de la Dumnezeu atat pe stapanitori, cat si pe cei stapaniti, cum de pilda este betia, pornirea spre poftele sexuale, nedreptatile necontenite, lacomia fara de margini de bani si de bunuri si altele de felul acestora. Ei dispretuind ingaduinta, indelungata-I rabdare si bunatate, cum spune Apostolul, si ingramadind pacate peste pacate, ajunsera la rautati si la invidia care este pricina omorurilor".
La 1739, ungurul Mikes Levelei spunea, ajungand in Valahia, ca aici "este mare scumpete si lipsa. Pe ulita oamenii isi smulg painea unii de la altii. Adesea as fi stat la masa si nu aveam paine". Indiferenta cu care se tratau unii pe altii, chiar din lumea celor cu bani, l-a uimit pe ungur: "Eu nu stiu ce fel de oameni sunt acestia, de nu te poti intelege cu ei. Sa nu crezi ca vreun boier de aici sau din Moldova te-ar chema la masa! Cunosc din copilarie un boier, dar nu-mi arata nici cea mai mica prietenie...".
Un alt calator ungur, Batthyany Vincze, care a venit la Bucuresti intre 1799 si 1802, a descris un adevar secular: "Ce injosit era valahul ca sa poata primi tot timpul numai injuraturi si lovituri de ciomege"! Si sa nu fie o mirare ca 90% din popor traia asa de sute de ani, caci boierul Nicolae Kretzulescu a descris, in amintirile sale istorice de la mijlocul secolului al XIX-lea cum taranii erau "tratati ca robi atat de autoritati, cat si de proprietari", iar abuzurile erau intr-atat de absurde, incat dupa 1833, cand a fost aplicat Regulamentul Organic, taranii "isi faceau cruce si se mir
