Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ateneul Român împlineşte astăzi 120 de ani

Publicat in Adevarul, luni 14 februarie 2011 ·

Una dintre clădirile-simbol ale Bucureştiului a fost ridicată pe locul ce aparţinea familiei Văcărescu, la 1841.

DEZBATERE Care este cu adevărat simbolul Bucureştiului?

Dinu Lipatti şi Ion Voicu şi-au început cariera de muzicieni aici, iar George Enescu a dirijat "Poema Română". Yehudi Menuhin a fost prezent şi el la Ateneu.

Palatul Ateneului Român a fost clădit cu bani dintr-o subscripţie publică. Apelul era simplu: Daţi un leu pentru Ateneu! Aşa s-au strâns banii şi, în acest fel, un apel a devenit simbol al solidarităţii.

Concepută de un arhitect francez, după indicaţiile lui Alexandru Odobescu, clădirea circulară reprezintă, de fapt, o valorificare a fundaţiilor din Grădina Episcopiei.

În 1888, pe scena Ateneului Român se auzeau, pentru prima dată, acordurile Simfoniei a noua de Beethoven. Atunci, din loja regală aplauda Carol Întâi. Acum, nepotul lui, Mihai, şi Familia Regală a României au ascultat acelaşi Beethoven, în amintirea momentului de acum 120 de ani.

600 de locuri şi 52 de loji

Locul unde s-a ridicat Ateneul Roman aparţinea familiei Văcăreştilor. În 1886 a început construcţia actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripţie publică, la îndemnul Daţi un leu pentru Ateneu. Planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron astfel încât să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”.

Clădirea este precedată de un peristil, sprijinit pe şase coloane ionice. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai ţării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I, Vasile Lupu şi Matei Basarab. Construcţia se termină cu o cupolă bogat decorată.

În interior, sala de concerte are 600 de locuri la partere şi 52 de loji (în total aproximativ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 34 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 56 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 50 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 30 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°