Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, raspunzand unei intrebari, ca el nu este de acord cu impozitarea activitatii Bisericii sau cu eliminarea scutirilor de care beneficiaza aceasta, mentionand ca subiectul nu a fost discutat in Guvern.
Intrebat, in contextul unei discutii despre taxe si buget, daca in Guvern s-a discutat despre eliminearea scutirilor de care beneficiaza Biserica sau despre impozitarea activitatii acesteia, Dragnea a raspuns: "Nu", la emisiunea "Dupa 20 de ani" difuzata ieri, 17 noiembrie, de ProTV. Intrebat daca ar fi necesara o astfel de discutie, Dragnea a raspuns: "Nu".
Intrebat de ce nu ar fi necesara, Dragnea a raspuns: "Dar de ce sa fie? Pana la urma cam cate institutii-reper, cate institutii de referinta catre care romanii sa se indrepte mai avem in tara asta? Mi-ati cerut parerea mea, de politician, de cetatean si de credincios: eu cred ca Biserica este o institutie care trebuie ajutata sau intarita, pentru ca in multe momente din viata Biserica ramane singurul reper unde cauti un sprijin moral sau cel putin o liniste".
Moderatorul a spus ca pe aceasta logica, legata de locul in care cauti sprijin, ar trebui exceptate de la taxare medicamentele sau bunurile din spitalele de urgenta. "Este o idee, pana la urma", a spus Dragnea, razand, dupa care a adaugat: "Dar totusi nu putem amesteca, sau, ma rog, puteti. Eu nu cred ca e in regula".
Moderatorul a spus ca fiscalitatea si credinta nu se amesteca. "Da, este punctul dumneavoastra de vedere. Eu nu-s de acord sa punem impozit si pe credinta", a raspuns ministrul.
La insistentele moderatorului, care a spus ca ar fi vorba despre impozitarea afacerilor bisericii, nu despre impozitarea credintei, Dragnea a spus: "Eu nu stiu ca Biserica face afaceri. Eu nu stiu lucrul asta, nu lucrez in domeniu. Pentru mine, Biserica este o institutie im