Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piatra Neamţ: Obiecte unicat la primul târg de handmade din oraş

Publicat in Adevarul, duminică 7 noiembrie 2010 ·

La evenimentul organizat în cel mai mare complex comercial din centrul oraşului şi-au expus creaţiile 15 tineri.

Târgul a fost o experienţă unică atât pentru organizatori şi participanţi, cât şi pentru vizitatori. „Intenţia noastră este de a avea câte un proiect aparte în fiecare lună, ne bucurăm că am reuşit să organizăm acest târg pentru tinerii din oraş şi că s-au prezentat 15 creatori. Luăm în calcul ideea de a relua târgul în luna decembrie, înaintea Sărbătorilor de iarnă", a spus Cosmin Pintilie, preşedintele Consiliului Local al Tinerilor.

Mădălina Csibi are 15 ani şi s-a axat pe brăţări făcute din aţe. „Îmi plac şi sunt căutate lucrurile de genul ăsta. Astăzi pot spune că am avut succes, iar acum lucrez pentru o comandă specială, pe care am primit-o la târg", povesteşte Mădălina.

O altă expozantă de la târg a fost Ana Sipoş, o tânără de 17 ani, care şi-a descoperit pasiunea pentru handmade în urmă cu an şi jumătate. „Îmi plac cerceii şi bijuteriile şi mi-am dorit să am cât mai multe fără să dau prea mulţi bani. Zilnic, îmi dedic aproximativ două ore pentru a crea obiecte. Este primul târg de handmade la care particip şi sunt fericită că am avut clienţi încă de la primele ore. Voi mai participa dacă se vor mai organiza astfel de expoziţii", a spus încântată Ana Sipoş.

Vizitatorii au fost plăcut surprinşi de creaţiile tinerilor şi au spus că şi-ar dori să fie mai multe târguri de gen, pentru a le da ocazia creatorilor din oraş să-şi prezinte obiectele. „Am cumpărat o pereche de cercei şi un pandantiv. Mi se par foarte interesante şi cred că dă o notă aparte dacă porţi un obiect creat manual de cineva decât să cumperi unul făcut în serie", a spus Lavinia Florea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 45 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 35 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Cod portocaliu de inundaţii în judeţele Neamţ şi Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic Albuia, afluent al râului Siret, în judeţele Neamţ şi Iaşi. Hidrologii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Stăniţa. În aceste

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°