Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii, supăraţi pe ziarişti că ajung înaintea lor la evenimente şi distrug probe

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 15 noiembrie 2012 ·

Reprezentanţii Poliţiei Române vor să „cenzureze” sistemul informatic al Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din toată ţara care permite anunţarea prin sms-uri a jurnaliştilor acreditați despre tot felul de evenimente la care intervin echipajele de pompieri, unul dintre motive fiind acela că jurnaliștii ajung înaintea polițiștilor la fața locului şi ”distrug probe”.

Purtătorii de cuvânt ai poliţiei, printre care şi cei de la Suceava, au fost chestionaţi cu privire la această problemă, iar majoritatea au răspuns că sms-urile care îi trimit pe ziarişti la locul unor evenimente la care intervin în primă fază cei de la ISU afectează imaginea oamenilor legii.

Purtătorii de cuvânt ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene din 38 de judeţe, printre care şi reprezentanţii IPJ Suceava, au declarat că procedura respectivă le afectează activitatea.

„În foarte multe situaţii, urmare a acestei proceduri, reprezentanţii mass-media ajung la faţa locului înaintea echipei de cercetare şi pătrund în câmpul infracţional, deteriorând urme şi probe”, este una dintre primele concluzii ale chestionarului la care au răspuns purtătorii de cuvânt ai polițiilor județene.

Un alt motiv ar fi acela că jurnaliștii, în principal cei de la televiziunile de știri, transmit de multe ori, presați să intre în direct de la fața locului, informații contradictorii despre anumite evenimente.

Argumentele purtătorilor de cuvânt ai poliţiei

La Suceava, ISU trimite sms-uri către jurnaliştii acreditaţi de regulă când e vorba de accidente grave ori incendii de proporţii, evenimente la care intervin echipajele de salvatori de la pompieri.

Au fost şi situaţii în care s-au anunţat inundaţii, cazuri de persoane înecate, izolate, explozii etc.

În primă fază este anunţat şeful ISU, care în funcţie de amploarea evenimentului decide dacă se trimit sms-uri şi l

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Este cooperant şi s-a ridicat în picioare la marginea patului

News.ro acum 21 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, s-a ameliorat, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 2 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Christian Sabbagh se retrage din televiziune! Motivul pentru care pleacă de la pupitrul știrilor Kanal D

Cancan acum o ora
După o lungă perioadă de activitate în lumea televiziunii, Christian Sabbagh a luat o decizie radicală. Vineri seară (10 mai), celebrul jurnalist a anunțat că se va retrage temporar din lumina reflectoarelor. Iată care este motivul! Prin intermediul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°