Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5.000 de medicamente noi sunt dezvoltate la nivel mondial. Cele mai multe sunt pentru cancer

Publicat in Adevarul, luni 18 martie 2013 ·

Doar 80 de medicamente noi din cele 5.000 aflate în curs de dezvoltare la nivel mondial ar putea fi introduse în schemele de tratament ale bolnavilor români. Mai mult de jumătate dintre aceste medicamente sunt destinate pacienţilor care suferă de cancer.

De asemenea, multe dintre medicamentele inovatoare tratează infecţiile, afecţiunile neurologice şi bolile cardiovasculare, potrivit datelor celui mai recent raport al PhRMA (Industria Americană de Cercetare şi Producţie de Medicamente).

„Cu toţii ştim că descoperirea tratamentului este doar primul pas. Cel de-al doilea pas şi poate cel mai important este accesul la tratamentul ce de multe ori le poate salva viata. Dacă un medicament nu este disponibil în farmaciile din România pe noi nu ne ajută, dacă nu este inclus pe lista de compensate şi gratuităţi, noi nu ni-l putem permite. Autorităţile sunt singurele care ne pot ajuta„, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

Conform acestuia, oamenii trăiesc cu 30 de ani mai mult decât acum 100 de ani.

„Pacienţii cu boli cronice precum astmul sau diabetul au în prezent o calitate mult mai bună a vieţii decât în trecut, iar cancerul, bolile cardiovasculare sau cele infecţioase precum HIV-ul sunt cauza a mult mai puţine decese astăzi decât acum 100 de ani. Spre exemplu, rate de supravieţuire a pacientelor diagnosticate cu cancer la sân în anul 2002 era cu 14% mai mare decât în 1970, iar speranţa de viaţă a bolnavilor diagnosticaţi cu HIV a ajuns astăzi la 50 de ani", a explicat Dan Zaharescu, director executiv Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Motivele pentru care accesul pacienţilor la tratamente este îngrădit

La ora actuală, bolnavii nu găsesc medicamente din două cauze. Prima o constituie exportul paralel, fenom

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. Traficantul de migranţi care a atac

Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

News.ro acum 52 minute
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat miercuri că Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, relatează Reuters. "După finalizarea text

Ana Bogdan s-a calificat în turul doi la Catalonia Open

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, cap de serie numărul 8, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie WTA 125 Catalonia Open, de la Lleida. Ana Bogdan a învins-o în runda inaugurală pe spaniola Nuria Parrizas Diaz, scor 6-1, 6-1. Meciul a durat o oră

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 2 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 4 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 52 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°