Comunitatea maghiară din judeţul Hunedoara a aniversat, vineri, Revoluţia de la 1848. La ceremonie au participat liderii ai UDMR, oficialităţi judeţene şi locale, precum şi ai bisericilor maghiare din judeţul Hunedoara.
Ceremonia a debutat la ora 10.00, ca în fiecare an la Simeria cu depuneri de coroane la monumentul eroilor paşoptişti amplasată în curtea Bisericii Romano – Catolice, urmat de programul cultural susţinut de elevii la Grupul Şcolar "Téglás Gábor" din Deva.
Manifestările din municipiul Deva s-au încheiat la ora 15.00, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Reformat din municipiu unde oficialităţi ale judeţului au depus coroane de flori elogiind prin discursuri festive importaţa evenimentelor Revoluţiei paşoptiste. Astfel, au rostit discursuri festive deputatul european Iuliu Winkler, vicepreşedintele Consiliui Judeţean Hunedoara Tiberiu Balint, iar mesajul premierului Victor Ponta a fost citit de prefectul Sorin-Adrian Vasilescu.
În mesajul său premierul şi-a manifestat încrederea în continuare se va colabora ”la fel de bine ca şi până acum, în spiritul valorilor europene şi în interesul tuturor cetăţenilor”.
La Hunedoara manifestările au început de la ora 16.00 cu depuneri de coroane la statuia poetului Petőfi Sándor de la Biserica Reformată, momentul fiind urmat de un program cultural festiv în Sala Bethlen din Castelului Huniazilor, pregătit de prof. Aranka Takács preşedinte al UDMR mun. Hunedoara.
La Petroşani au fost depuse coroane de flori la monumentul închinat eroilor revoluţiei din curtea Bisericii romano-catolice în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale din Petroşani şi a oraşului înfrăţit Varpalota, evenimentul fiind urmat de un program cultural festiv la Biserica Unitariană.
La Lupeni, festivităţile aniversare au debutat la Biserica Unitariană cu un program artistic, urmat de un moment comem