Preşedintele organizaţiei municipale a PC Braşov, Mihai Conea, a declarat, ieri, că ordonanţa de urgenţă emisă de Guvern săptămâna trecută prin care se doreşte eşalonarea la plată a datoriilor nu va putea fi aplicabilă. „Această ordonanţă nu constituie o diferenţă faţă de creditul bancar. Un real sprijin pentru societăţile comerciale aflate în dificultate ar fi fost acordarea de eşalonare la plată în condiţiile unei analize financiare a firmei, fără constituirea unei garanţii colaterale, urmând ca societăţile comerciale să poată folosi garanţiile pentru accesarea unor facilităţi de finanţare necesare capitalului de lucru care va genera venituri din care se vor putea achita datoriile bugetare”, a declarat Conea.
Totodată, acesta a precizat că „costurile reeşalonării acestor plăţi sunt similare costului creditului bancar chiar şi în ceea ce priveşte taxele adiacente – comisioane pentru emiterea scrisorii de garanţii bancare, onorarii notariale, taxe de carte funciară pentru constituirea garanţiilor imobiliare - care ar fi trebuit reduse atunci când garanţiile se constituie în avantajul statului”.
Conea spune că ordonanţa încalcă deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „care prevăd că nu se pot calcula mai multe tipuri de penalităţi asupra unui singur debit datorat, prin ordonanţă urmând să se perceapă o penalitate de 10% asupra sumelor eşalonate în caz de nerespectare a eşalonării, atât a capitalului, cât şi a penalităţilor percepute”. „Ordonanţa nu este armonizată nici cu prevederile din codul de procedură fiscală, mai ales în ceea ce priveşte procedura de executare silit”, a conchis liderul PC Braşov. Preşedintele organizaţiei municipale a PC Braşov, Mihai Conea, a declarat, ieri, că ordonanţa de urgenţă emisă de Guvern săptămâna trecută prin care se doreşte eşalonarea la plată a datoriilor nu va putea fi aplicabilă. „Această ordonanţă nu constit