120 de copii de la mai multe şcoli din Târgovişte au participat la concursul de desene pe asfalt, gândit de plasticiana Roxana Negoescu şi pus în practică în colaborare cu Primăria Municipiului.
Competiţia, organizată cu ocazia „Zilei Internaţionale a Copilului”, s-a desfăşurat în Parcul Chindia.
De pe margine, părinţii, rudele, dascălii îi încurajau pe micii desenatori. Printre copii s-a aflat şi primarul Gabriel Boriga care i-a felicitat pe concurenţi, atât pentru ziua lor, cât şi pentru prestaţia ca artişti.
"Sunt foarte bucuros că astăzi, de 1 iunie, reînnodăm o tradiţie care m-a marcat şi pe mine, copil fiind. Acum două săptămâni, am discutat cu Roxana referitor la acest proiect pe care l-a avut. Primăria Târgovişte a fost alături imediat de tot ceea ce înseamnă noutate, proiect, copii care se pot exprima artistic şi îşi pot petrece timpul liber cu folos", a mărturisit primarul Boriga.
Premiul cel mare este oferit de Roxana Negoescu, care, a hotărât să picteze camera celui mai bun desenator pe asfalt. Evident, premiantul îşi va alege modelul dorit.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!