Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,78% în şedinţa de vineri, într-o piaţă unde tranzacţiile deal au acoperit puţin peste jumătate din rulajul total, de 37,11 milioane lei ( 8,47 milioane de euro), potrivit Mediafax.
Tranzacţiilor negociate au fost realizate cu acţiunile BRD (10,23 milioane lei), OMV Petrom (5,33 milioane lei), Transgaz (2,05 milioane lei), Fondul Proprietatea (1,31 milioane lei) şi Antibiotice Iaşi (232.000 lei).
Indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât vineri cu 1,09%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a închis cu 1,1% sub nivelul de joi.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a pierdut 0,96% faţă de referinţă.
Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK au scăzut cu 1,13% şi, respectiv, cu 0,87%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).
"Variaţiile majore ale indicilor internaţionali creează în rândul investitorilor locali o stare de incertitudine. În condiţiile în care acţiunile locale nu au răspuns într-un ton negativ la scăderile indicilor globali, corecţiile actuale fiind mai degrabă catalogate ca marginale, putem crede că în momentul de faţă investitorii îşi regândesc strategia, iar la primul semnal clar vor acţiona rapid. Fie că vorbim de un semnal pozitv, fie că va fi unul negativ, cred că vom vedea o reacţie rapidă şi de impact în piaţă", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.
El spune că aşteptările pentru perioada urm