Sucevenii nu vor scăpa de blocajele din trafic nici săptămâna viitoare, deşi lucrările la podul de la Bazar au fost încheiate deocamdată, la partea carosabilă.
Astfel, de luni va intra în reabilitare pasajul CFR de la Burdujeni, care va fi decopertat complet, până la structura de siguranţă, unde vor fi efectuate o serie de reparaţii, după care se vor turna noi straturi de beton, iar la final, covor asfaltic.
Lucrarea, similară celei de la podul de peste râul Suceava, din zona Bazar, este estimată a dura cinci săptămâni, timp în care se va lucra pe câte un sens de circulaţie.
Alte blocaje de circulaţie se anunţă a fi tot pe bulevardul principal, dar în celălalt capăt al Sucevei, în zona Galleria. De acolo vor începe lucrările de turnare a ultimului strat de asfalt, cel de uzură, peste care va veni apoi turnat un strat fin de nisip fierbinte (filler), cu rol de protecţie.
Tot la turnarea stratului final de asfalt se lucrează şi pe strada Mitropoliei, refăcută tot prin programul POR de modernizare a 14 străzi din Suceava.
Sucevenii nu vor scăpa de blocajele din trafic nici săptămâna viitoare, deşi lucrările la podul de la Bazar au fost încheiate deocamdată, la partea carosabilă.
Astfel, de luni va intra în reabilitare pasajul CFR de la Burdujeni, care va fi decopertat complet, până la structura de siguranţă, unde vor fi efectuate o serie de reparaţii, după care se vor turna noi straturi de beton, iar la final, covor asfaltic.
Lucrarea, similară celei de la podul de peste râul Suceava, din zona Bazar, este estimată a dura cinci săptămâni, timp în care se va lucra pe câte un sens de circulaţie.
Alte blocaje de circulaţie se anunţă a fi tot pe bulevardul principal, dar în celălalt capăt al Sucevei, în zona Galleria. De acolo vor începe lucrările de turnare a ultimului strat de asfalt, cel de uzură, peste care va veni apoi turnat