Știu că o să mi-o iau virtual pe coajă, dar n-am scăpat cred, până acum nicio sărbătoare religioasă, niciun pupat de moaște, nicio procesiune popească și desigur, nu rezist ispitei nici acum.
Că deh, fiecare cu păsăricile și păcatele lui, dar ale mele sunt aceleași tot anul. Nu țin să par altfel decât sunt și nu cred că o săptămână din an ar trebui să mă comport altfel decât o fac în rest.
Azi am răbdat stoică o mulțime de țistuieli pe Facebook și mulți s-au simțit datori să mă ia la rost pentru ceea ce postez, pe motiv de Vinerea Mare. Departe de mine să iau în derâdere credința cuiva, sau de a întina în vreun fel sentimentele religioase, doar că așa cum niciodată nu mi-am permis să iau pe cineva la rost cerându-i socoteală pentru ceea ce exprimă, mi se pare de elementar bun simț să nu fiu luată nici eu la împins vagoane pentru că nu postez îndemnuri la pioșenie, smerenie, cruci, ouă și iepuri.
Nu mă voi alătura niciodată vreunei oști virtuale sau reale care-și manifestă credința din Paști în Crăciun, doar declarativ, ca să mă pot simți apoi un an de zile absolvită de orice responsabilitate. Nu mă lovește milostivenia să dau bani la cerșetori în aceste sfinte ocazii, și nu simt nevoia să fiu mai bună, să-mi dau ochii peste cap ca o ipocrită.
Eu nu cumpăr și nu mint pentru un loc în paradis, nu fac târguri cu divinitatea, nu-i promit nimic cerând în schimb altceva. Ba hai, câteodată, în glumă. Nu am nevoie nici de biserică și nici de popi ca să am o relație cu Dumnezeu și cunoscând-o din experiența celor 7565649 înmormântări și parastase la care-am participat, n-am nici respect pentru preoțime. N-am nicio îndoială că or fi existând preoți cu har și dăruire, dar eu nu cunosc niciunul în carne, oase și sutană.
Nu merg la biserică decât când e goală, sau de sfântul musai la nunți și înmormântări. Nu pup icoane,
