Comunismul a pretins că întemeiază Paradisul terestru, în fapt era vorba de o religie politică, de o soteriologie seculară, de o himeră capabilă să inspire, să galvanizeze, măcar în prima sa fază, pasiuni incandescente.
A apărut la editura Humanitas volumul meu "Despre comunism: Destinul unei religii politice". Este vorba de o colecţie de articole si eseuri pe care le-am publicat în jurnale ştiinţifice şi volume internationale sau în publicaţii din România. Voi lansa cartea joi, 23 iunie, orele 18.30, la librăria Humanitas Kretzulescu, împreună cu Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu. Mulţumesc editurii pentru susţinerea consecventă a proiectelor mele intelectuale. Public mai jos un fragment din prefaţa acestui volum.
"Despre comunism" nu este un "tratat despre comunism", ci o invitaţie de a gândi împreună, autorul şi cititorul, soarta ideilor radicale, ceea ce Raymond Aron a numit opiul intelectualilor, deci utopia marxistă, şi, mai ales, despre cauzele eşecului său istoric. Spre a cita memorabila formulare a poetului polonez Aleksander Wat, comunismul a fost inamicul omului interior. A fost de fapt o organizare a resentimentului social, o institutionalizare a urii, a invidiei şi a ranchiunii istorice. Am definit această ideologie—pentru că înainte de a se întrupa ca regim politic concret, comunismul a fost şi rămâne o doctrină apocaliptic-revoluţionară— drept axiofobică (ostilă valorilor) şi mnemofobică (urmărind ocultarea, chiar obli terarea, anihilarea memoriei). La început acestea erau doar o serie de idei. Ele s-au transformat în convingeri mai ales ca urmare a ascultării extraordinarelor emisiuni ale Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca la "Radio Europa Liberă". Când în lumea comunistă domneau sterpele poncifuri, cei doi mari intelectuali din exille contrapuneau valorile morale şi cu noaşterea istorică adâncită, o reflexivitate
