La privatizare, austriecii de la OMV au impus statului român să menţină nivelul actual al redevenţei, precum şi modalitatea de calcul a acesteia până în 2014 Agenţia Naţională
La privatizare, austriecii de la OMV au impus statului român să menţină nivelul actual al redevenţei, precum şi modalitatea de calcul a acesteia până în 2014
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va propune guvernului să elimine facilitatea acordată companiei Petrom la momentul privatizării, prin care firma beneficiază de menţinerea nivelului redevenţei până în 2014. Redevenţa plătită de Petrom statului ar putea creşte astfel cu 92%.
Eliminarea facilităţii va fi prezentată guvernului sub forma unei ordonanţe de urgenţă, care vizează majorarea redevenţelor petroliere achitate de toate companiile, inclusiv Petrom, a declarat preşedintele ANRM, Bogdan Găbudeanu. Potrivit preşedintelui ANRM, facilitatea acordată grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, este "total improprie".
Găbudeanu a adăugat că taxele din România se situează la o diferenţă majoră faţă de cele din statele UE, iar prin propunerile actului normativ nivelul redevenţei şi al celorlalte taxe petroliere se vor apropia de cele din blocul comunitar. Astfel, introducerea noilor taxe şi redevenţe petroliere va duce la încasarea unei sume de 1,9 miliarde de lei la bugetul de stat, faţă de valoarea de 782,9 milioane de lei de anul trecut.
Nivelul redevenţei plătite de Petrom ar urma să crească de la 347 milioane de lei pe an la 666 milioane de lei pe an.
În ce măsură statul va reuşi să obţină o majorare a redevenţelor plătite de Petrom rămâne de văzut, din moment ce în contractul de privatizare a Petrom se stipulează negru pe alb că "regimul de impozitare, aplicabil activităţilor de explorare şi producţie ale Petrom, nu va deveni, indiferent sub ce formă, mai oneros pentru so