Multa vreme nu am citit deloc ziare. Nu eram la zi cu nimic si, in general, ma culcam tarziu. Imi venea peste masura de greu sa identific o forma de libertate sociala, ceva concret de care interesul meu sa se poata agata. In schimb, ma simteam stapan peste noapte si imi facusem din atentatul la adresa imposibilului o activitate.
Nu mai tin minte cine a scris acea cartulie patimasa, intitulata cum nu se poate mai potrivit: "Cei care au ales noaptea". Ca sa fiu sincer, mi-a atras mai putin atentia insiruirea unor cazuri clinice, ca Napoleon sau Hemingway, despre care aflasem deja din alte carti. Am fost insa cu totul surprins sa citesc o postfata despre sinucigasii literaturii romane. Ma gandeam ca subiectul nu fusese tratat niciodata asa cum se cuvine si aveam de gand sa ma ocup eu de el. Postfata aceea era scrisa de Carol Sebastian.
Bineinteles, am abandonat proiectul. Din intamplare sau nu, peste cativa ani am ajuns jurnalist si am ajuns sa citesc sistematic ziare. Totusi de cativa ani, numele lui Carol Sebastian avea sa imi devina cunoscut din paginile unui cotidian central. Mai intai, omul mi s-a parut cam plictisit. Il zaream pe la conferintele de presa, unde se aseza pe un scaun si nu vorbea cu nimeni. Desi nu parea dezabuzat, intr-o anumita masura cred ca era. Nu poti sa scrii despre sinucidere si sa ramai neatins, cum spuneam, vazandu-l cum se fereste de politicieni ca estetii de vulgaritate. Am fost de aceea aproape socat sa il vad iesind atat de strident in decorul anului 2004. Din pasnicul si curajosul fenomenolog al sinuciderii lui Odobescu, Sebastian devenise activistul timid si recalcitrant al lui Basescu. Ai fi crezut, ascultandu-l la tv, ca in fata lui se afla o cohorta de femei gata sa-i aplaude tiradele, atat parea de infierbantat. Ulterior, mi-am dat seama despre ce era vorba, dar in acel moment am fost uluit. Sebastian este un om inteli