Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii de la Texas Pacific Group au oferit 3,4 miliarde de euro pentru Iberia

Publicat in Adevarul, luni 2 aprilie 2007 ·

Cel mai mare operator aerian din Spania, Iberia Airlines, a primit o ofertă de cumpărare de 3,4 miliarde de euro, de la o companie americană de private equity, Texas Pacific Group. Mişcarea Cel mai mare operator aerian din Spania, Iberia Airlines, a primit o ofertă de cumpărare de 3,4 miliarde de euro, de la o companie americană de private equity, Texas Pacific Group. Mişcarea americanilor ar putea declanşa un război al ofertelor cu operatorii europeni, într-un moment în care se anunţă în industrie o concurenţă puternică pentru rutele transatlantice. Texas Pacific Group (TPG) a cerut informaţii financiare detaliate despre compania spaniolă, pentru care vrea să ofere un preţ de 3,60 euro pe acţiune, a comunicat Iberia organismelor spaniole de reglementare. Potrivit acesteia, boardul se va reuni într-una din zilele următoare pentru a analiza oferta americană. Vestea vine la puţin timp după ce presa a relatat că şi alţi operatori europeni, inclusiv Lufthansa şi Air Frnace-KLM, ar putea fi interesaţi să cumpere compania spaniolă, care operează zboruri de cursă lungă către cele două Americi. Acordul "Ceruri deschise" dintre UE şi SUA, aprobat săptămâna trecută de guvernele ţărilor din spaţiul comunitar, creează, de asemenea, un climat prielnic fuziunilor pe piaţa aeriană din Europa, mai ales că guvernele de o parte şi de cealaltă a Atlanticului înlătură o serie de restricţii impuse traficului aerian. British Airways va juca un rol important în vânzarea Iberia Iberia şi-a declarat şi în trecut disponibilitatea de a discuta cu terţe părţi despre un posibil parteneriat, adăugând că se aşteaptă să joace un rol semnificativ în viitoarea consolidare de pe piaţa transportatorilor aerieni din Europa. Iberia, alături de BMI British Midlands, rămâne una dintre cele mai râvnite prăzi pentru cele mai mari trei companii de pe continent, British Airways, Lufthansa şi Air France-KL

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 26 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 22 minute
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 40 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum o ora
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 55 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°