Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medic şcolar - supraspecializare în medicină

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Dacă eşti medic de familie, ca să poţi face şi medicina şcolară, ai nevoie de cunoştinţe suplimentare, este de părere ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, care susţine astfel necesitatea introducerii unei supraspecializări în medicină – cea a medicilor şcolari. „M-am întrebat dacă este nevoie de o supraspecializare a medicinii şcolare, dacă acest profil se delimitează de restul pediatriei sau medicinii preventive. S-ar putea să fie nevoie de o astfel de supraspecializare şi eu cred că ar trebui aşa ceva. Dacă eşti medic de familie nu poţi să faci foarte bine şi medicină şcolară, trebuie să ai nişte cunoştinţe în plus. Mesajul meu este să încercăm să formăm profilul acestei specializări şi să concretizăm aceste demersuri”, a spus ministrul Sănătăţii. Acesta a adăugat că, în Parlament, deja se află în lucru un proiect legislativ privind medicina şcolară, însă este nevoie de ajutorul medicilor. Totodată, ministrul a pledat pentru dezvoltarea actualei reţele de medicină şcolară.

„Acum avem, teoretic, 2.500 de elevi la un medic şcolar, dar în realitate sunt mult mai mulţi. Pe de altă parte, medicul şcolar se plimbă de la o şcoală la alta, nu are fiecare şcoală medicul ei. Mai este şi faptul că nu sunt foarte mulţi medici doritori să facă acest lucru, deci reţeaua trebuie revigorată şi din punctul de vedere al personalului şi al preocupărilor din acest domeniu. În mediul rural nici nu este medic şcolar, iar activităţile profilactice care îi privesc pe elevi sunt realizate de medicii de familie, dar ei nu sunt retribuiţi pentru aşa ceva. Ar trebui retribuiţi din partea statului, sub forma unui contract” a afirmat Ritli.

Dacă eşti medic de familie, ca să poţi face şi medicina şcolară, ai nevoie de cunoştinţe suplimentare, este de părere ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, care susţine astfel necesitatea introducerii unei supraspecializări în medicină – cea a med

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°