Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii cer majorarea cu 50% şi îl ameninţă pe Emil Boc cu Tribunalul de la Haga

Publicat in Gandul, miercuri 11 februarie 2009 ·

Federaţia „Spiru Haret” solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională

FEN se dezice de confederaţia sindicală la care e afiliat şi cere Consiliului Europei verificarea activităţii guvernului

Profesorii strâng din nou rândurile împotriva Guvernului Boc, atacând pe toate fronturile amânarea creşterilor salariale cu 50%. În timp ce sindicaliştii de la „Spiru Haret” (FSH) au cerut Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională, cu privire la ordonanţa Executivului ce prevede majorarea în două tranşe a lefurilor (3% de la 1 aprilie şi 2% de la 1 octombrie), Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a cerut Consiliului Europei „deschiderea, prin procedură de urgenţă, a verificării activităţii Guvernului României”.

Astfel, susţin sindicaliştii, prin Ordonanţa nr. 1 din anul 2009, Executivul nu a făcut altceva decât să contramandeze cu încă o lună prevederile ordonanţei emise de Guvernul Tăriceanu, conform căreia creşterile salariale trebuiau aplicate începând cu luna martie. „Cum noi considerăm că ordonanţa numărul 551 este neconstituţională, acelaşi lucru se poate spune şi despre cea de-a doua ordonanţă. Am înaintat o adresă oficială către Avocatul Poporului astfel încât să fie sesizată Curtea Constituţională. Prin acest act se încalcă drepturile noastre garantate de Constituţie. Executivul nu are dreptul să modifice o lege votată de parlament. Ne gândim la absolut orice formă de protest care ar duce la aplicarea legii”, ne-a spus Marius Nistor, preşedintele executiv al FSH.

Dascălilor din opt judeţe li s-au oprit salariul de merit

FEN protestează la rându-i împotriva majorării cu doar 5 procente a salariilor, cerând aplicarea legii votate de parlament şi promulgate de preşedintele Băsescu, prin care majorarea este stabilită la nivelul de 50%. Secretarul general al FEN, Constantin Ciosu, ne-a declarat că situaţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°