Anunţul pentru atragerea partenerului privat va fi făcut în februarie, procedurile de selecţie urmând a fi finalizate în martie - aprilie
Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a anunţat, ieri, că la finele lunii ianuarie – începutul lunii februarie va lansa anunţul pentru atragerea unei companii în parteneriatul public – privat pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. Finanţarea obiectivului va fi asigurată de austriecii de la Erste Bank, care au fost de acord să finanţeze proiectul de investiţii cu 60 de milioane de euro.
„Cei de la Erste Bank s-au arătat deschişi să finanţeze direct Consiliul Judeţean, mai ales că vom încheia un parteneriat public-privat tot cu o firmă austriacă. Consilerii au votat începerea procedurii pentru acest parteneriat, iar în prima săptămână din februarie demarăm procedurile oficiale. Acestea vor dura 50 de zile. După acest moment, termenul de execuţie este de 16 luni. Este o promisiune pe care am făcut-o braşovenilor şi vreau să se concretizeze neapărat, în pofida blocajelor de care am avut parte”, a declarat Aristotel Căncescu.
Anul trecut, Consiliul Judeţean a organizat o licitaţie pentru îngrădirea suprafeţei pe care va fi dezvoltat aeroportul, dar şi pentru nivelarea terenului. Licitaţia este contestată la Consiliul Concurenţei de către societatea Vectra pentru că CJ solicitase ca la licitaţie să participe doar firme cu experienţă, care să fie executat lucrări similare de minim 5 milioane de lei. Licitaţia a fost câştigată de către asocierea dintre firmele Kasim Emaka SRL Braşov şi Conforest Braşov. „A câştigat firma care a oferit un preţ mai bun, de 6,5 milioane de lei, după ce evaluarea făcută de proiectantul proiectului, compania IPTANA, a fost de 7 milioane de lei”, a spus Căncescu, precizând, totodată, că CJ Braşov avea 4 milioane de euro pregătiţi pentru ac