O anchetă privind reţelele internaţionale de trafic de organe face valuri în Africa de Sud. Peste o sută de persoane au fost operate ilegal într-un spital din Durban. Printre cei care şi-au vândut organele unor evrei bogaţi se numără şi mai mulţi cetăţeni români. RL prezintă în exclusivitate poveştile a doi dintre aceştia.
Cornel are 42 de ani şi este din Braşov. În urmă cu opt ani a vândut un rinichi în Africa de Sud. A primit 4.800 dolari pentru el. Nu a fost în stare să-i mărturisească soţiei sale, iar când aceasta a aflat, după câţiva ani, l-a părăsit. Bărbatul a acceptat să-şi spună povestea, cu condiţia folosirii unui pseudonim.
„Nu îl pot ierta pentru ceea ce a făcut: să-şi vândă un rinichi... Rinichiul îl donezi cuiva pe care îl iubeşti, dar nu îl vinzi! Nu îl pot ierta fiindcă m-a lăsat să mă întreb de ce nu putem avea copii, ba chiar să cred că eu sunt de vină. De ce am cheltuit atâţia bani pe analize când el ştia că nu are un rinichi şi e posibil ca ăsta să fie motivul?", se întreabă fosta soţie a lui Cornel.
Soţia lui ştia că cicatricea din partea stângă a abdomenului este urma unei operaţii pentru refacerea rinichiului. „Nu am minţit, chiar am avut dureri la rinichiul stâng, de aici a pornit totul", îşi nuanţează Cornel povestea. S-a gândit că are probleme din cauza ridicării greutăţilor. A început să caute pe internet oameni cu care să discute despre aceasta. Aşa a ajuns să posteze mesaje pe mai multe forumuri.
La scurt timp a intrat în legătură cu un intermediar al pieţei negre de rinichi. „Mi s-a prezentat cu numele şi a adăugat că este român de origine evreiască. Era un bărbat pe la 55-60 de ani, cu vreo 20 de ani mai mare decât mine, gras, cu barbă. Nu era din Braşov, a venit cu trenul prima dată când ne-am întâlnit". Bărbatul e unul dintre numeroşii intermediari naţionali, care erau coordonaţi de omul de afaceri evreu Ilan