Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mailat nu vrea să spună numele criminalului

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 octombrie 2008 ·

Prezent din nou în faţa judecătorilor, românul de etnie romă, acuzat că la sfârşitul lunii octombrie că a ucis-o pe italianca Giovanna Reggiani, a spus astăzi că nu el a comis crima şi că ştie cine este făptaşul, dar nu vrea să-i spună numele. Judecarea lui Romulus Mailat a început acum două săptămâni, când românul a pledat vinovat doar la acuzaţia de furt. Săptămâna trecută, au fost ascultaţi medicii legişti care au descris starea în care se afla victima la sosirea ambulanţei şi cauzele medicale care au dus la deces. Ei au reconfirmat faptul că Giovanna Reggiani nu prezenta urme de agresiuni sexuale, potrivit Realitatea.

De asemenea, tot săptămâna trecută, a fost citat şi principalul martor al acuzării, Emilia Neamţu, cea care l-a denunţat pe Mailat. Pentru că românca nu a venit la audiere, preşedintele Curţii a cerut audierea înregistrării audio a primei sale depoziţii. Nicolae Romulus Mailat, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că a agresat-o, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, pe italianca Giovanna Reggiani (47 de ani), în apropierea staţiei de metrou Tor di Quinto din Roma. Potrivit procurorilor, românul a bătut-o, jefuit-o şi violat-o pe italiancă, după care a abandonat-o într-un şanţ. Femeia a murit la scurt timp după ce a fost internată în stare gravă.

Primarul Romei, Walter Veltroni, şi-a exprimat atunci nemulţumirea faţă de agresarea unei femei de către un bărbat român, după ce aceasta a decedat la spital, potrivit Agenzia Giornalistica Italia. "Din iunie şi până în prezent au avut loc diferite incidente, care atestă schimbarea atmosferei oraşului. Atacul asupra ciclistului, care apoi a murit, incidentul cu Toratore, cel de la consiliul orăşenesc, violarea unei femei. Iar acum acest ultim incident îngrozitor", a subliniat Veltroni. Forum comun EVZ-La Repubblica La numai câteva zile de la crimă, Evenimentul zilei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°