Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remat Braşov nu poate casa „rable” din cauza celor de la AFM

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 23 martie 2011 ·

Administraţia Fondului de Mediu a acumulat datorii faţă de firma braşoveană de câteva zeci de milioane de lei, condiţii în care firma nu a reuşit să îşi achite datoriile acumulate la bugetul statului

Societatea Remat Braşov, cea mai mare companie din domeniul preluării şi reciclării deşeurilor, nu a putut lua „startul” în Programul Rabla din cauza datoriilor pe care Administraţia Fondului de Mediu le are faţă de firma amintită. „Una din condiţiile de participare este să avem zero datorii. Dar ei au datorii imense către noi, de ordinul câtorva zeci de milioane de lei, în timp ce noi aveam un debit mult mai mic, iar compensarea nu s-a putut realiza”, a declarat Bogdan Spirea, şeful Departamentului Comercial al Remat Braşov. Totuşi, compania a făcut eforturi să îşi achite debitele la bugetul de stat chiar şi în aceste condiţii, iar de la 1 aprilie va putea ridica maşinile mai vechi de zece ani pe care braşovenii ar vrea să le preschimbe cu voucherele de 3.800 de lei.

Până acum, în judeţul Braşov, doar trei firme au fost autorizate să preia autoturismele vechi – Etax SRL, Silnef MG şi Ste So Samac SRL.

Condiţia pentru preluarea maşinilor vechi este ca autoturismul să fie înmatriculat în România. Din acest an se pot înscrie şi persoane juridice care doresc să caseze maşini din parcul auto, valoarea programului fiind în 2011 de 300 de milioane de lei. Ţinta proiectului este scoaterea din circuit a maşinilor vechi care au un grad înalt de poluare.

Am avea peste 54.000 de maşini de casat

Potrivit datelor Poliţiei, 54.582 din cele 130.559 de maşini ale braşovenilor se califică pentru a fi casate prin programul Rabla. La finele anului trecut, la nivelul judeţului Braşov, 22.660 de maşini aveau o vârstă de peste 20 de ani, în timp ce alte 12.090 aveau o durată de viaţă între 16 şi 20 de ani. Potrivit statisticii, 19.832 de autotur

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 42 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 58 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 5 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°