Desi an de an, pentru o ipotetica redresare economica, Compania Nationala a Huilei Petrosani aplica tot felul de programe de restructurare, care inseamna cel mai adesea reduceri de personal, societatea pare sa fi apucat definitiv pe panta datoriilor si a pierderilor. Cu un efectiv mult diminuat, CNH este aproape in colaps financiar, iar daca legea s-ar aplica ad-literam, probabil ar fi declarata falimentara. Managerii care s-au perindat la conducerea companiei nu au gasit solutii viabile de redresare economica, care sa justifice, de altfel, zecile de milioane pe care le incaseaza lunar ca salariu. Pierderile sunt aproape duble, fata de 1997 - anul marilor restructurari - iar cheltuielile la mia de lei productie marfa au crescut de la an la an. CNH se afla de ani buni in fruntea topului datornicilor, in ciuda unor intereventii politice prin care s-au anulat sau reesalonat datoriile de zeci de miliarde lei. Mii de miliarde pierderi Potrivit situatiilor oficiale ale companiei din Petrosani, in 1997 in unitatile miniere din Valea Jiului lucrau 37.808 angajati, iar pierderile raportate la efectiv erau de 1.207 miliarde lei, dintre care 476,6 miliarde lei reprezentau pierdere din exploatare. La vremea respectiva, cheltuilelile cu munca vie la mia de lei productie marfa era de 1.153 de lei. Un an mai tarziu, pierderile s-au dublat, ajungand la 2.514 miliarde lei, la un efectiv de 23.265 de salariati. Au crescut si cheltuilelile de productie la 1.247, 5 de lei la mia de lei productie marfa. Singurul an in care CNH a dat semn de redresare a fost 1999, cand la 19.914 angajati s-a inregistrat pierderi "doar" de 990 de miliarde lei, dintre care 328 de miliarde lei din exploatare, iar cheltuilelile cu munca vie au scazut cu aproape 200 de lei. A urmat, insa, un boom, in 2000, cand pierderea a urcat la aproape 6.000 de miliarde lei cu un efectiv de putin peste 18.000 de oameni