Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Studenţii gălăţeni se pregătesc de petrecere

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Teatru în stradă, concerte cu trupe vestite, dezbateri culturale şi multă, multă distracţie în Club S şi în Casa de Cultură. Acestea sunt ofertele cu care sunt aşteptaţi tinerii la Galele Studenţeşti din acest an. Dacă în alţi ani toate petrecerile se desfăşurau pe litoral, la Costineşti, în acest an universităţile au decis să organizeze toate activităţile în centrele universitare

De mâine seară şi până sâmbătă, tinerii sunt în sărbătoare: au loc Galele Studenţeşti 2009. “Este un ansamblu de evenimente care le oferă posibilitatea de a se implica în activităţi cultural-artistice”, povesteşte Dorin Coteţ, preşedintele Ligii Studenţilor din Galaţi.

Galele vor debuta miercuri, 14 octombrie, cu o dezbatere pe tema “Galaţiul şi viaţa studenţească” – care va avea loc la sediul cotidianului “Viaţa Liberă”. Tot miercuri vor mai avea loc un târg de ONG-uri studenţeşti, un spectacol susţinut de mai multe trupe din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor, dar şi un concert cu Mihai Mărgineanu şi Bere Gratis, la care intrarea va fi liberă.

Teatru sau muzică house?

Joi va fi o zi plină pentru tinerii din Galaţi. În prima parte a zilei studenţii de la “actorie” vor ieşi în stradă şi vor improviza piese de teatru neconvenţional. Seara, de la ora 19.00, colegii lor de la Teatrul Dramatic vor prezenta piesa “Visez”, în regia lui Cătălin Vasiliu.

Tot joi vor fi organizate şi câteva activităţi sportive: demonstraţii de Aikido, fotbal, volei şi alpinism. A doua zi de gale se va încheia cu un concert susţinut de trupa dance Fly Project. Intrarea va costa trei lei, accesul fiind permis cu prioritate studenţilor.

Expoziţie inedită

Organizatorii au pregătit pentru joi şi o acţiune mai rar întâlnită. Câţiva studenţi cu apucături de “paparazzi” vor fotografia toate zâmbetele pe care le vor afişa participanţii la gale. În doar câteva minute, acestea vor fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 5 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 8 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°