Franţa - între realpolitik şi ghetoizare. Imaginea Franţei, aşa cum se developează pe măsură ce navigăm prin textul diverselor note diplomatice, stă sub semnul ambivalenţei. La capătul lecturii se pot vedea numeroase pete cenuşii. Spre exemplu, în decembrie 2006, în cea mai pură tradiţie a „politicii de putere“, aflăm că Franţa se opune pe faţă integrării Georgiei în NATO. Deşi preocupată de identificarea unor căi de a susţine independenţa Georgiei, Franţa consideră structurile NATO ca nefiind adecvate. Pentru Franţa, „inima NATO înseamnă articolul 5, şi este îndoielnic că Alianţa va declara război Rusiei pentru Georgia; este important aşadar să evităm mecanismul articolului 5 şi să găsim o cale specială care nu implică statutul de membru al NATO“. 6 luni mai târziu, Parisul afirma un determinism geopolitic total, punând sub semnul întrebării raţiunea integrării: „Georgia în NATO înseamnă probleme; (dimpotrivă) ar trebui să aibă o diplomaţie conformă cu geografia sa“. Deznodământul este cunoscut, fiind decis la summitul de la Bucureşti. Pentru mulţi, semnalul de la Bucureşti ar fi deschis apetitul Moscovei pentru aventura din august 2008. Interesantă însă este soluţia propusă în iunie 2007 de către Paris: „finlandizarea“ Georgiei, ca „alternativ㓠la integrare. O metaforă care readuce în scenă memoria Războiului Rece şi compromisul Finlandei care, pentru a supravieţui, a trebuit să facă o serie de concesii strategice URSS-ului. Ironia face ca astăzi Franţa să fi găsit o „cale special㓠de asigurare a integrităţii teritoriale a Georgiei: vânzarea către Moscova a unui heliport de tip Mistral pentru a întări flota rusă din Marea Neagră. De altfel, numeroase note arată îngrijorarea Washingtonului pentru stabilitatea Caucazului. Justificarea Parisului este de-a dreptul şocantă: vânzarea ar fi doar un gest de bunăvoinţă faţă de Rusia, în contextul în care oricum stare