Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA: Sonda Juno și-a reluat cǎlǎtoria spre Jupiter

Publicat in Ziua Veche, marți 15 octombrie 2013 ·

Sonda Juno, aparținând NASA, a ieșit din modul de protecție în care se afla, iar în prezent operează normal, reluându-și drumul spre gigantul gazos Jupiter.

Juno a intrat în modul de protecție miercuri, la doar 10 minute după ce a survolat Pământul de la altitudinea de 558 de kilometri, survol menit să accelereze această sondă de la 126.000 de km/h până la 140.000 km/h. Membrii echipei de coordonare a misiunii lui Juno au fost încrezători că sonda își va reveni din această situație ale cărei origini sunt încă necunoscute, iar optimismul lor a fost confirmat după ce sonda, lansată din 2011, a devenit recomplet operațională.

Mai mult decât atât, scopul survolului în jurul Pământului a fost de asemenea îndeplinit: sonda, care este foarte grea — 3,2 tone — reușind cu ajutorul planetei să accelereze până la viteza de croazieră spre Jupiter. Odată ajunsă pe orbita lui Jupiter, sonda Juno va studia atmosfera gigantului gazos, câmpul său gravitațional și pe cel magnetic. Misiunea de studiere a planetei Jupiter va dura un an terestru, iar astronomii speră ca în urma acestei misiuni să obțină noi informații despre formarea lui Jupiter precum și despre structura și compoziția sa. Una dintre principalele întrebări la care oamenii de știință speră să obțină răspuns este dacă această planetă are sau nu un nucleu solid.

Misiunea Juno, care are un buget de 1,1 miliarde de dolari, poartă numele unei zeițe din mitologia greco-romană, potrivit mediafax. Conform acestei mitologii, zeul Jupiter (sau Zeus în varianta grecească) s-a folosit de nori pentru a-și ascunde infidelitatea, dar soția sa, Juno, a reușit să vadă dincolo de vălul de nori ce făcea soțul său.

Sonda Juno, aparținând NASA, a ieșit din modul de protecție în care se afla, iar în prezent operează normal, reluându-și drumul spre gigantul gazos Jupiter.

Juno a intrat în modul de prote

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 23 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 23 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°