Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al doilea pod peste Dunăre, deschis pe 14 iunie. Taxa de traversare va fi de 6 euro

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 29 mai 2013 ·

Podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin, a cărui construcţie a început în urmă cu şase ani, va fi inaugurat pe 14 iunie, a anunţat ministrul transporturilor Relu Fenechiu, aflat ieri într-o vizită la Calafat pentru a verifica stadiul lucrărilor. Tot pe 14 iunie va fi înfiinţată o societate mixtă româno-bulgară, care va opera podul şi care va percepe o taxă de 6 euro pe autoturism pentru fiecare traversare a acestuia.

„Lucrările sunt aproape finalizate, mai există câteva detalii tehnice care vor fi gata în perioada imediat următoare, şi aici mă refer la lucrările care se execută la catenară (firul de alimentare cu energie electrică pentru circulaţia feroviară), fiind o diferenţă de nivel de doar 10 cm între catenara dintre România şi Bulgaria, pe care o vom pierde pe o distanţă de o sută de metri“, a spus Fenechiu.

Staţiile de taxare sunt amplasate pe malul românesc al Dunării, iar taxa este identică cu cea percepută pentru traversarea podului de la Giurgiu-Ruse, unde şoferii plătesc în prezent şase euro pentru un autoturism şi 37 de euro pentru un vehicul de peste 12 tone.

România şi Bulgaria au semnat acordul de realizare a celui de-al doilea pod peste Dunăre încă din 2000, însă demararea lucrărilor a întârziat din lipsă de fonduri. Construcţia podului, un parteneriat româno-bulgar, a început efectiv în 2007 şi trebuia iniţial să fie gata în 2010. După mai multe termene de finalizare anunţate şi nerespectate, ultima promisiune este că în luna iunie podul va fi în sfârşit deschis circulaţiei.

Podul, cu o lungime de 1.791 de metri, comparabilă cu cea a Pasajului Basarab din Bucureşti, va avea două benzi rutiere pe fiecare sens de mers, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.

Podul de la Calafat-Vidin a costat în total aproape 300 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF. Românii au asigurat o finanţare

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 36 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°