Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile europene, în căutare de finanţare

Publicat in Adevarul, duminică 26 decembrie 2010 ·

În următorii doi ani, instituţiile bancare din zona euro au de răscumpărat obligaţiuni în valoare de 1.000 de miliarde de euro. Banca Centrală Europeană le avertizează însă că ar putea întâmpina dificultăţi de refinanţare din cauza temerilor din pieţe şi a climatului macroeconomic încă nefavorabil.

Neîncrederea investitorilor faţă de zona euro şi speculaţiile privind extinderea crizei datoriilor suverane către statele cu dificultăţi din uniunea monetară se vor reflecta şi în abilitatea băncilor comerciale de a se finanţa în anul care vine, informează „Financial Times". Mai mult, nevoia acută de lichidităţi cu care se confruntă guvernele ar putea însemna mai multă competiţie pentru bănci pe piaţa obligaţiunilor, se arată în cel mai recent raport de stabilitate bianual emis de Banca Centrală Europeană (BCE). Astfel, instituţiile bancare ar putea fi obligate să ofere randamente mai mari pentru a atrage investitorii.

Citiţi şi:

Sancţiune de la UE pe ordonanţa creditelor

Statul mizează pe bănci şi în 2011

CU 10% MAI PUŢINE EMISIUNI DECÂT ÎN 2009

„Dacă emisiunile nu reuşesc să ţină pasul cu volumul de obligaţiuni ajunse la scadenţă, unele bănci vor fi expuse riscului rostogolirii", se arată în document. Emisiunile de obligaţiuni pe termen lung ale băncilor au fost cu 10% mai mici în primele zece luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut.Mai mult, accesul unor instituţii pe piaţa obligaţiunilor a fost limitat sau prea costisitor din cauza speculaţiilor legate de statul din care provin.

BCE VA CONTINUA SĂ ÎMPRUMUTE BĂNCILE

Cu acest fenomen s-au confruntat băncile din Spania şi Portugalia, ale căror costuri de împrumut au crescut semnificativ în urma speculaţiilor că aceste state vor fi afectate de criza din Irlanda. „În general, situaţia economică şi financiară este încă încărcată c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 5 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 6 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 10 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 7 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 6 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 6 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°