Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SOCAR pune piciorul în Europa prin România

Publicat in Jurnalul, marți 5 aprilie 2011 ·

Compania de petrol şi gaze SOCAR, deţinută de statul azer, vrea să des­chidă 300 de benzinării în Ro­mânia, potrivit oficialilor săi. Compania a fost în carţi şi pentru preluarea rafi­năriei Arpechim.

Rovnag Abdullayev, preşedintele SOCAR, a declarat vineri că "în 2-3 ani, SOCAR plănuieşte deschiderea a 300 de benzinării sub brandul SOCAR în România". Grupul azer a mai achiziţionat 14 staţii în ţara noastră la mijlocul lunii martie. Pla­nu­rile sale de extindere sunt cu atât mai importante cu cât în 2008 SOCAR era interesată pentru prelua­rea rafinăriei Arpechim de la Pe­trom, împreună cu Oltchim. Companiile de stat din Asia Centrală au nevoie de unităţi de procesare, având producţie, dar nu şi rafinării. Recent, Petrom a anunţat că va închide rafinăria Arpechim deoarece nu a găsit un cumpărător "credibil", care să poată să suporte costurile şi să asigure lu­cră­rile de mediu în continuare. Anterior, autorităţile române anunţau realizarea unui "complex" Oltchim-Arpechim-RAFO şi însuşi fostul mi-nistru al Economiei, Adriean Vi­dea­nu, evoca posibilitatea achi­zi­ţio­nării Arpechim. În 2007 KazMunaiGaz, un alt gigant dar din Kazahstan, a cumpărat Rompetrol, care deţine rafinăria Petromidia şi o reţea de circa 450 de benzinării. Cele 300 de staţii anunţate ar pune compania azeră pe pi­cior de egalitate cu ruşii de la LukOil, care deţin şi rafinăria Petrotel. Actualmente, SOCAR are cea mai mare reţea de benzinării din Geor­gia, care va ajunge la 100 de sta­ţii în acest an. Alte şapte staţii au fost deschise în Ucraina, iar încă 17 vor fi deschise acolo până în iulie.

SOCAR este deja angrenată în proiecte energetice cu ţara noastră, fiind principalul furnizor de gaze la gazoductul Nabucco, la care parti­ci­pă şi Transgaz. De asemenea, compania doreşte realizarea a două termi­nale de gaze lichefiate, unul în Georgia şi unul la Constanţa, realizate cu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 10 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 12 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 10 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 11 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°