… intrebarea face parte dintr-o nelamurire mai mare: Unde ne sunt noile partide, cele care sa profite inteligent de valul masiv de neincredere in actuala clasa politica? Explicatia cea mai la indemana poate fi gasita in conditiile impuse de lege pentru infiintarea partidelor (Legea 14/2003) – unele dintre cele mai restrictive din Europa : 25,000 de membri in cel putin 18 judete, dar nu mai putin de 700 in fiecare judet plus Bucuresti. De ce nu se aliaza toate miscarile aspirante la statutul de formatiune politica – de la Noua Republica, la Partidul Piratilor sau Verzii lui Cernea, etc. – pentru a milita orchestrat impotriva acestei legi depaseste puterile mele de intelegere. Daca, inainte de a se naste, diferentele ideologice le impiedica sa se alieze intru promvoarea unui proiect comun, cu beneficii democratice incontestatabile, ce pretentii mai putem avea dupa, odata ajunse in arena politicii « reale », cea careia ii mai pute gura dimineata si subsioara la apusul soarelui ?
Am urmarit, in masura posibilitatilor, evolutia Noii Republici inca de la infiintare. Simpatizez cu miscarea si cu multi dintre fondatori/sustinatori pe mai multe paliere, chiar daca nu voi fi niciodata de acord cu propunerea – varata din start pe gatul eventualilor simpatizanti – cu trecerea la un parlament unicameral « pentru ca asa a decis poporul la referendum ». Nu mai revin, c-am tot scris pe tema asta – dar ceva tot nu pot intelege : a milita, din aceasta pozitie, pentru parlament unicameral si vot uninominal « pur si dur », construit anume pentru eliminarea partidelor mici si chiar mijlocii, e echivalent cu a declara programatic « ne infiintam pentru ca dorim sa fim desfiintati ».
Revenind, insa, la intrebarea din titlu – de ce amana Noua Republica transformarea in partid ? – imi pare ca exista doar cateva posibile explicatii, unele valabile in cazul oricarei formatiuni