Cu greu s-a aflat locul de întâlnire, de anul acesta, a faimosului grup ultrasecret Bilderberg, despre care se spune că pune la cale destinul lumii întregi. Preşedintele Tineretului Socialist elveţian (JS), David Roth, a fost cel care a divulgat hotelul de 5 stele din faimoasa staţiune din "ţara cantoanelor", St-Moritz. Este vorba despre hotelul Suvretta House. Acolo au venit ieri peste 100 de membri din aproximativ 150 cât are "clubul" secret al elitei occidentale politică, financiară, economică, artistică şi media.
Întâlnirea anuală a Grupului de la Bilderberg a stârnit mereu interes şi fascinaţie în rândul oamenilor din spatele celor mai bine închise uşi din lume, de unde rareori "a transpirat" câte ceva, iar în absenţa transparenţei s-au făcut, cum e şi firesc, tot felul de speculaţii despre ce ar fi putut pune la cale "înţelepţii" lumii. Dacă în 1954, când s-a reunit pentru prima oară în Olanda, scopul "clubului" bogaţilor înţelepţi şi discreţi era să întărească relaţiile Europei cu Statele Unite, pentru a preveni izbucnirea unui alt război mondial, acum, sub conducerea fostului secretar de stat american Henry Kissinger şi a fostului preşedinte al Uniunii Europene, Viscount Davignon, grupul ultrasecret are ca scop, teoretic, să permită elitelor occidentale să facă schimb de idei privind viitorul omenirii. Însă adepţii teoriilor speculaţiei au alte păreri despre ce ar pune la cale, în realitate, membrii grupului exclusivist, pe care l-au acuzat, de pildă, că ar fi orchestrat falimentul sistemului de creditare din America, cea a provocat criza financiară mondială sau, mai rău, că ar plănui să distrugă până la 80% din omenire. La una dintre reuniuni, vestitul "antiBilderberg" Alex Jones, care este şi gazda unei emisiuni de radio americane, a "spart" liniştea întrunirii cu un megafon, prin care le-a strigat în zeflemea celor care urzeau în spatele uşilor