Pe vremea aceea, citeam ziarul în fiecare dimineaţă. Nu mică mi-a fost tulburarea cînd, într-o zi de iarnă grea, cu străzile pline de omăt şi cerul lăptos coborît pînă aproape de creştetele noastre, am citit un articol, scris de excelentul eseist P.Z., autor pe care îl admir şi astăzi. Articolul se intitula „Unul care a luptat contra prostiei“ şi începea aşa: „Urîtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toţi sîntem deopotrivă vii; cei veseli sînt mai vii decît ceilalţi. Moartea lor ne loveşte cu revoltă şi cu scîrbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viaţa lui A.F. a fost lupta împotriva prostiei; şi el a dus-o aşa cum trebuie: vesel. Insistenţa patetică sau elegiacă asupra morţii lui, însă, pare faptă de prost-gust şi păcat contra sfîntului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz.“ Aşa am aflat că A.F. murise.

DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi paceÎl cunoscusem bine pe A.F. şi vestea morţii sale m-a aruncat înapoi în timp, în cealaltă viaţă a mea, cînd anii se scurgeau veseli şi păreau fără de sfîrşit în uşurătatea lor. Pe atunci, petreceam cu A.F. multe ore de conversaţie spumoasă. Rîdeam mult împreună. Am căutat prin sertare note sau fotografii sau obiecte care să-mi amintească de el, convins fiind că există urme materiale ale întîlnirilor noastre pentru că amintirea lor îmi era pregnantă, vie. Nu am găsit. Capacitatea sentimentelor sau a intuiţiilor mele de a se obiectualiza (sper că am găsit cuvîntul bun pentru franţuzescul chosifier) m-a uimit întotdeauna. În fine, voi vorbi despre asta altă dată, acum vreau doar să spun că, neobişnuit pentru mine, nu am putut găsi nici o urmă materială a prieteniei mele cu A.F. Aşa, am început să scriu fel de fel de lucruri pe care mi le aminteam despre el. Mi le aminteam foarte clar, perfect, în cele mai mici detalii, deşi trecu