Salariaţii nu au fost anunţaţi de vreun plan de restructurare al companiei
Potrivit unor surse din interiorul societăţii, la finele săptămânii trecute combinatul chimic Nitroporos Făgăraş - fostul Nitramonia - a încetat activităţile de producţie. Paradoxal, însă, salariaţii nu au fost anunţaţi de vreun plan de restructurare al companiei, desfăşurându-şi normal activitatea în continuare.
Grupul InterAgro anunţa încă de la finele anului trecut închiderea Nitroporos, dar a revenit asupra deciziei şi a reluat contractul de procesare a amoniacului. În luna ianuarie fusese luată o decizie de trimitere în şomaj a unui număr de 168 de angajaţi, dar în februarie aceasta a fost suspendată la propunerea conducerii grupului de firme, profitându-se astfel de oportunitatea creşterii preţului îngrăşămintelor pe piaţa mondială, moment care a coincis cu creşterea comenzilor InterAgro.
La finele anului trecut, InterAgro ar fi dorit să sisteze în totalitate activitatea Nitroporos Făgăraş deoarece costurile de producţie erau mai mari decât cele de vânzare de pe piaţa internaţională. Un alt motiv era neprelungirea prevederilor Legii 332/2009, în baza căreia combinatul putea achiziţiona gaze doar din producţia internă, la preţuri mai mici, în condiţiile în care costurile de achiziţie a gazelor naturale reprezintă aproape 70% din costurile totale ale combinatelor chimice deţinute de InterAgro.
În această lună s-a sistat şi activitatea combinatelor deţinute de InterAgro în Turnu Măgurele şi Slobozia, toate activităţile chimice ale grupului patronat de omul de afaceri Ioan Niculae fiind astfel închise.
„Este posibil ca zilele acestea să se ia o decizie în ceea ce priveşte restructurarea personalului sau chiar repornirea activităţii, dar deocamdată activitatea este sistată după ce am finalizat prelucrarea amoniacului pe care îl mai aveam în depoz