Rusia îşi deschide piaţa numai pentru producătorii din Transnistria Desele întâlniri pe care le-a avut în ultima vreme preşedintele Vladimir Voronin cu omologul său rus, Vladimir
Rusia îşi deschide piaţa numai pentru producătorii din Transnistria
Desele întâlniri pe care le-a avut în ultima vreme preşedintele Vladimir Voronin cu omologul său rus, Vladimir Putin, nu au adus rezultate concrete pentru producătorii de vinuri din Republica Moldova. Moscova a anunţat că numai două companii din Transnistria şi alte trei deţinute de oameni de afaceri ruşi vor putea exporta vinuri în Rusia.
Serviciul sanitar al Rusiei a eliberat actele necesare pentru reluarea exportului de vinuri din Republica Moldova, însă numai pentru cinci companii producătoare. Două dintre ele sunt din regiunea separatistă Transnistria, iar celelalte trei aparţin unor oameni de afaceri din Rusia. Decizia a fost luată la numai o lună după ce preşedintele Putin l-a asigurat pe omologul său de la Chişinău că Rusia va pune capăt împovărătorului embargo asupra vinului instituit în martie 2006.
Promisiunile liderului de la Kremlin nu l-au convins însă pe Ghennadi Onişcenko, şeful serviciului sanitar din Rusia. Acesta a afirmat că vinurile din Republica Moldova ar putea reveni pe piaţa rusă numai după ce vor fi verificate de serviciul sanitar de la Moscova.
La rândul său, Pavel Şapkin, preşedintele Asociaţiei naţionale a alcoolului din Rusia, a precizat că produsele de la Chişinău vor trebui să lase din preţ pentru a-şi relua locul în magazinele din Moscova. Pentru autorităţile de la Chişinău, reluarea exporturilor de vinuri în Rusia este foarte importantă, interdicţia impusă de Moscova reprezentând o lovitură grea pentru economia Republicii Moldova.
Voronin iese la atac
Decizia de a permite doar câtorva companii să exporte vinuri în Rusia a nemulţumit autorităţil