Nu-i nici cea mai mică legătură între moşul vesel şi rotofei, imaginea de sărbători a unei firme de băuturi răcoritoare, şi zeii falnicei Valhale. Nici între renii împăiaţi de pe aeroportul din Helsinki, păstrînd, încă, în ochi sclipirea neverosimilă a viului, şi Rudolf cel cu nasul roşu.Două pachete de semnificaţii, disputîndu-şi aceeaşi geografie.Simplificînd mult, le-am putea numi Nordul publicitar şi Nordul literar. Între ele, schimbînd ce e de schimbat, e relaţia dintre America reclamelor, în al cărei spirit au crescut nişte generaţii, şi America din corăbii şi din colibe, după care s-au desenat hărţile imaginare ale altor generaţii.

Nordul lui Moş Crăciun - găseşti DVD-uri cu povestea Crăciunului, deşi e vară nu foarte caldă, peste tot în Finlanda - , al Laponiei cu reni şi spiriduşi e însăşi fotografia fericirii iluzorii a consumului. Mult ajustată, nu mai seamănă nici cu morala, dură uneori, a poveştilor creştine, nicidecum cu aspra mitologie scandinavă. O mitologie căreia îi trebuie mult mai multe "efecte speciale" ca să facă o lume decît oricărui bun creator de animaţie. Îi trebuie zei, fii şi fraţi, regate vrăjmaşe, promisiuni călcate, vrăjitorii, mori fermecate, înfrîngeri şi nunţi, pe care să le-adune în ceea ce Evul mediu învăţat ar fi numit o sumă, iar cronicile noastre mai din popor o seamă. Romantismul, tînjind la vechile cînturi de gintă, pierdute pre limba lor brută, care avea consistenţă, poate, cît toate idiomurile moderne la un loc, însă n-avea volum, a făcut din aceste poveşti risipite o epopee. Sub pana lui Elias Lönnrot, s-a numit Kalevala. O întreprindere tipic romantică, nebunească, mai ales pentru un singur om, conciliind cele două mari pasiuni ale secolului: să descopere la întîmplare, dar să lase ceva, organizat, în urmă. Un capăt de aţă, un început de drum. Şi cele două mari extreme: exuberanţa şi chiţibuşeria veacului tut