Tribunalul Bucureşti a decis ca începând cu 31 august să se judece numai cauzele penale urgente şi cele civile care privesc plasamentul minorilor, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele instanţei, Laura Andrei. Restul dosarelor vor fi amânate pe temeiuri legale, iar plafonul cauzelor nou intrate se va reduce prin acordarea unor termene îndelungate, a precizat Laura Andrei.
Tribunalul Bucureşti a mai decis pe 27 august să refuze desemnarea judecătorilor în birourile electorale, prin cerere scrisă a fiecăruia. De asemenea, activitatea judecătorilor desemnaţi la Registrul Comerţului va viza strict o şedinţă pe lună.
Începând cu data de 1 septembrie, personalul auxiliar va refuza orice activitate cu publicul.
Vicepreşedintele TB a declarat că bugetul a fost redus drasti c şi că rectificarea nu va acoperi cheltuielile necesare instanţei. De asemenea, Laura Andrei a spus că legea salarizării nu are legătură cu ce înseamnă echilibrul puterilor în stat şi că nu se încurajează rămânerea în sistem.
Mai multe instanţe din ţară au început să voteze pentru întreruperea activităţii începând cu data de 1 septembrie şi pentru boicotarea alegerilor, în semn de protest faţă de subfinanţarea justiţiei şi salarizarea magistraţilor în raport cu celelalte puteri ale statului.
Astfel, surse din magistratură au confirmat, pentru NewsIn, că judecătorii din cadrul judecătoriilor Cluj-Napoca, Tulcea, curţilor de apel Târgu Mureş şi Braşov. precum şi de la Tribunalul Bucureşti au votat deja, în cadrul Adunărilor Generale, pentru forme de protest precum întreruperea activităţii sau boicotarea alegerilor.
Judecătorii de la Judecătoria Tulcea au decis joi, 27 august, că îşi vor întrerupe activitatea începând cu 7 septembrie, iar până la acea dată vor munci opt ore pe zi, au precizat sur