Reorganizarea Poliției Rurale presupune, în Prahova, renunțarea la secția din Slănic, de la 1 septembrie, dar și posibilitatea ca polițiștii navetiști să fie cazați în case de vacanță particulare, în localitățile unde lucrează.
Ultima reorganizare în acest domeniu a avut loc anul trecut, atunci când la nivel naţional au fost înfiinţate 388 secţii de poliţie rurală. O secţie de poliţie rurală coordona, în medie, activitatea a 7 posturi de poliţie comunale.
Evaluările efectuate în 2012 pentru eficientizarea activităţii Poliţiei în mediul rural au avut ca efect menţinerea secţiilor rurale, în paralel cu suplimentarea funcţiilor de la posturile comunale (respectiv cele de şef de post şi ajutor al acestuia).
Astfel, de la data de 1 septembrie, în Prahova rămân 11 secţii de poliţie rurală, faţă de 12 (Secţia Slănic fiind desfiinţată), care coordonează activitatea a 65 de posturi comunale de poliţie.
De asemenea, 19 posturi sunt arondate la poliţii municipale sau orăşeneşti, după cum urmează:
- la Poliţia Municipiului Câmpina - Posturile Băneşti şi Poiana Câmpina;
- la Breaza - Posturile Adunaţi şi Talea;
- la Slănic - Posturile Aluniş, Bertea, Ştefeşti şi Vărbilău;
- la Băicoi - Posturile Cocorăştii Mislii şi Scorţeni; la Plopeni - Posturile Cosminele, Dumbrăveşti şi Vâlcăneşti;
- la Mizil - Postul Gura Vadului, la Vălenii de Munte - Posturile Gura Vitioarei, Predeal Sărari şi Teişani;
- la Comarnic - Postul Secăria, iar la Boldeşti-Scăeni - Postul Lipăneşti.
O problemă ar fi faptul că Poliția are în acest moment un deficit de personal, necesarul fiind de 400 de agenți, dintre care, în acest moment pot fi acoperiți cel mult 350.
De asemenea, pentru că mulți dintre polițiștii rurali sunt navetiști și cheltuiesc mulți bani pe transport, s-a luat în considerare și varianta ca aceștia să fie cazați în case