Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un psihiatru şef i-a înnebunit fictiv pe 17 amatori de pensii medicale. VEZI detali inedite

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 iulie 2013 ·

Psihiatrul şef de la Spitalul Militar, lt. col. dr. Radu Ciurea va fi cercetat în stare de libertate, au decis judecătorii de la Tribunalul Cluj.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj îl acuză pe psihiatrul şef de la Spitalul MIlitar din Cluj Napoca, că a emis acte medicale pentru un număr de 17 pacienţi, din care reieşea că aceştia sunt bolnavi psihic, deşi în realitate erau oameni perfect sănătoşi. Cu aceste adeverinţe, cei în cauză s-au prezentat la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Cluj, de unde au obţinut pensii medicale, prejudiciul creat bugetului de stat fiind de 514.000 lei.

În acest dosar mai este cercetat penal medicul psihiatru Cristina Reis, care este acuzată că a întocmit mai multe rapoarte de evaluare psihilogică, pentru cele 17 persoane. "A consemnat psihodiagnostice şi punctaje nereale, ajutându-i în acest mod să inducă în eroare pe reprezentanţii Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Cluj şi să obţină astfel în mod fraudulos indemnizaţii de handicap, prejudiciul creat fiind de peste 320.000 de lei", susţin procurorii clujeni.

I-a internat fictiv pe bolnavii închipuiţi

Colonelul Ciurea a negat, la audieri, că a săvârşit aceste infracţiuni şi a spus că actele medicale pe care le-a emis, în perioada anilor 2008-2009, reprezintă propriile lui constatări cu privire la pacienţii care s-au prezentat la cabinetul de la Spitalul Militar din Cluj Napoca. Procurorii susţin că medicul psihiatru Radu Ciurea a declarat că pacienţii au mimat afecţiuni psihiatrice şi că nu şi-a dat seama de acest lucru. "Inculpatul Radu Ciurea a indus ideea că nu ar fi ştiut la ce vor fi folosite actele medicale eliberate de el. Această susţinere este necesară şi este înlăturată chiar de actele respective, în care se face menţiunea că se eliberează pentru comisia de handicap Cluj".

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 11 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 38 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°