Orice iesean stie sa-ti spuna ca pe 14 Octombrie orasul se umple de suflete, strada e numai viata, spiritului i se mai da speranta. Multi dintre noi, ce pacat, isi amintesc de Cuvioasa Parascheva doar acum, desi altii strabat sute de kilometri, in fiecare an, ca sa atinga racla de argint a Sfintei. Poate insfintirea Iasului ne face prea familiari cu Parascheva, dar nu numai... Cu siguranta, si vremurile, cele ce le traim, ne indeparteaza de ea.

Cind a adus-o vrednicul domnitor Vasile Lupu, Iasul intrase intr-o perioada de modernizare, si se pregatea sa devina o capitala de tara, in sens propriu. Desi hrisoavele vorbesc despre o donatie a Patriarhiei ecumenice a Constantinopolelui, alte documente amintesc despre bani grei pe care i-a platit despotul moldovean pentru a primi moastele facatoare de minuni ale Sfintei. Oricum, pentru noi ramina prezenta lor augusta sub zidurile catatii, si faptul acesta, destul de profan, de altfel, al sarbatoririi lor in fiecare an, in ziua de gratie a lui 14 Octombrie.

Tot dupa obisnuinta, 14 Octombrie este ziua in care Iasul se pune in centru lumii crestine, si printre muritorii de rind, se numara personalitatile, conducatorii, oamenii vietii mondene. Prin forta divina a minunii, inclusiv aceea a conservarii perfecte a carnii mai bine de un mileniu, Sfinta Parascheva ne readuce in dialog, ne repune in ceea ce ne lipseste cel mai mult acum: fratia si vorbirea prin cuvinte simple.

Pe 14 Octombrie poate sa ploua sau sa ninga; si se intimpla uneori. Dar oamenii vin, si vin oricum si de oriunde. In seria de mari neimpliniri ale vremurilor libertatii, singurul lucru care mai misca seva din noi ramine, poate pentru totdeauna, racla de argint a Sfintei Parascheva si revelatia pe care multi dintre noi o au: ca este un Dumnezeu si puterea Sa.

Daca azi toata lumea priveste, fie si din curiozitate, spectacolul sarb