„Sub flori de măr Ce mi se scutură în păr Se umple sufletul de soare; Pe orice frunţi suferitoare, Oh! ningeţi, albe flori de măr.“ (Al. Macedonski) Încercăm tot mai mult să ţinem timpul pe loc, fără să ne dăm seama câte lucruri trec pe lângă noi, lucruri mici, fără semnificaţii aparte, dar care ne fac să zâmbim într-o zi mohorâtă. Schimbările ne fac să ne temem, dar şi să ne bucurăm. Oamenii se schimbă, natura se schimbă. Ne conducem vieţile după legile muşuroiului în care trăim, ne ascundem în spatele minciunilor şi aşteptăm să ni se ofere totul fără a da ceva în schimb. Dar, departe de toate grijile care ne înconjoară, găsim întotdeauna o portiţă de scăpare, o portiţă către alternativele şi celelalte certitudini pe care ni le oferă cursul vieţii. Se poate spune că fotograful este cel mai sincer observator al trecerii vremii. Imortalizează momentele importante din viaţa omului Publicitate şi metamorfoza naturii, amestecă sentimentele în palete de culori şi păstrează vii amintirile de-a lungul timpului. Oricât de mult ar încerca un om să se ascundă în spatele unei imagini, mereu va ieşi o alta la suprafaţă, care să-i dezvăluie o părticică din personalitate. Natura se ascunde mereu în spatele trecerii vremii, în spatele anotimpurilor care aduc mereu schimbări şi îi dezvăluie cele mai tainice înfăţişări. Când se ridică ultimele straturi de zăpadă, apar semnele unei noi generaţii: flori, gâze, animale, plante, idei, speranţe, fericiri, de parcă totul a fost strâns într-un glob de sticlă, ascuns într-un cufăr dintr-o cameră întunecată şi ţinut departe, pentru a nu mai ieşi la iveală. Ne imaginăm jocuri cu zile cu soare şi zbor de păsări, primim şi oferim flori, zâmbim şi ne bucurăm de tot freamătul din jur. Alergăm spre linia orizontului, urmărind plăsmuiri ale viselor adunate de-a lungul iernii, vise păstrate adânc, pentru a nu fi spulberate de vânturi