Cotidianul Corriere dello Sport a scris, marţi, că fundaşii Dorin Goian (Steaua Bucureşti) şi Cosmin Moţi (Dinamo Bucureşti) se află în atenţia clubului AS Roma, la care este legitimat mijlocaşul Adrian Piţ şi de la care a plecat, la începutul sezonul, căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu.
"Goian, în vârstă de 28 de ani, este jucătorul Stelei şi partenerul lui Chivu în centrul defensivei naţionalei României. Moţi, în vârstă de 23 de ani, este considerat unul dintre tinerii cei mai promiţători din fotbalul românesc. Se spune despre el că este urmaşul lui Chivu. Persoane din anturajul Romei susţin că cei doi pot fi achiziţionaţi fără prea multe eforturi", a scris sursa citată, potrivit site-ului goal. com.(Mediafax)