Satelitul GOCE, lansat pentru a studia gravitaţia terestră, a reintrat în atmosferă, iar cea mai mare parte din el a ars la contactul cu aerul, duminică, la aproximativ trei săptămâni după ce a rămas fără combustibil şi a început să piardă din altitudine, potrivit Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
Potrivit Reuters, ultimul contact pe care staţiile de la sol l-au avut cu satelitul european GOCE a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la ora 22.42 GMT, în momentul în care acesta a trecut la o altitudine de 120 de kilometri deasupra Antarcticii, a precizat Heiner Klinkrad, directorul biroului pentru deşeuri spaţiale din cadrul ESA, într-un mesaj postat pe site-ul Agenţiei Spaţiale Europene.
Limita oficială de la care începe spaţiul este linia Karman, aflată la o altitudine de 100 kilometri deasupra Terrei.
Specialiştii se aşteaptau ca aproximativ 25% din acest satelit de dimensiunile unui automobil să supravieţuiască reintrării în atmosferă, iar cele mai multe dintre resturile desprinse din GOCE să cadă în ocean, au declarat reprezentanţii ESA.
Potrivit BBC, primele estimări sugerează faptul că resturile rămase din satelitul GOCE ar fi putut să cadă într-un perimetru delimitat de Asia de Est, Pacificul de Vest şi Antarctica.
Aceeaşi sursă britanică afirmă că GOCE şi-a încheiat misiunea prăbuşindu-se în ocean, într-o zonă vastă şi nelocuită din emisfera sudică, la est de Noua Zeelandă.
Supranumit "Ferrari-ul spaţial" datorită designului său spectaculos, GOCE reprezintă prima misiune spaţială coordonată de ESA care a efectuat o reintrare necontrolată în atmosfera terestră în ultimii 25 de ani.
"În momentul în care citiţi acest lucru, uimitorul zbor al aparatului va fi ajuns, cel mai probabil, la sfârşit", a declarat Daniel Scuka, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Spaţiale Europene, într-un mesaj postat pe site-ul EFA dumi