Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comedie bulevardiera, in premiera la Ateneul Tatarasi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 29 aprilie 2011 ·

Ateneul Tatarasi aduce in atentia publicului iubitor de teatru o noua premiera, cea de-a patra pusa in scena in ultima jumatate de an. Spectacolul, intitulat "A sosit trasura domnului!", este o adaptare dupa un text al dramaturgului francez Georges Feydeau, considerat un maestru al comediei universale. Reprezentatia, regizata de Bogdan Ulmu, este programata diseara, incepind cu ora 19. Biletul costa 15 lei si 10 lei cu reducere. Urmatoarea reprezentatie se va juca in data de 4 mai, de la aceeasi ora. Spectacolul este realizat in parteneriat cu Opera ieseana, iar pe scena vor evolua actorii Erica Moldovan, Emanuel Florentin, Octavian Jighirgiu, Aurelian Balaita, Geo Sfaiter, Denisa Partac si Vlad Baba. Regizorul considera ca spectacolul este un prilej bun pentru ca spectatorii sa se deconecteze de stresul cotidian. "Am ales acest text din trei motive. In primul rind, fiindca apartine unuia din maestrii comediei universale, Georges Feydeau. In al doilea rind, am observat ca de pe afisele teatrelor iesene lipseste cam de multa vreme piesa bulevardiera (...). E una dintre cele mai spumoase comedii ale teatrului francez. Ca dovada, adaptarea mea s-a jucat pina acum in opt teatre. Intr-o perioada in care toti sintem stresati de viata agitata in care avem ghinionul sa respiram, doua ore de ris cred ca pot oferi spectatorului o meritata compensatie", a precizat Bogdan Ulmu. In cursul saptaminii viitoare, Ateneul Tatarasi va organiza o serie de evenimente cu scopul de a marca implinirea a 91 de ani de la infiintare. Miercuri, pe 3 mai, de la ora 18, Ateneul il va avea ca invitat special pe actorul Mircea Diaconu, care va fi prezent la proiectia filmului "Mere rosii", in regia lui Alexandru Tatos. Pe 5 mai, de la ora 17, va avea loc un spectacol folcloric al formatiei "Rotaria" si al grupului de dans "Stejarelul". Pe 6 mai, de la ora 19, va putea fi urmarit spectacolul "In con

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 57 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°