Vara, cand stagiunea e "moarta", iar majoritatea teatrelor sunt in vacanta, pare vremea ideala pentru retrospective. (Sau, cum zic unii, ignorand intelesul etimologic al cuvantului, priviri retrospective; ba chiar priviri retrospective in urma. Filologia omoara Romania. ) Tot vara insa, cronicarul, ca tot omul, sufera si el de caldura si se simte grozav de departe de realitatea scenica pe care a abandonat-o acum doar cateva saptamani. Privirea lui in urma va fi, de aceea, blanda, indulcind contururile, ori, dimpotriva, manioasa, asprindu-le?

Intrebarea capata, fireste, raspunsuri diferite in functie nu doar de condeiul omului, ci si de ceea ce (crede el ca) urmareste scriind pe tema data. Face un rezumat al evenimentelor? Incearca sa deosebeasca, in materia dezordonata pe care a "parcurs-o" de-a lungul sezonului teatral, linii de forta, puncte de concentrare, directii de actiune? Efectueaza o analiza? O sinteza? Amandoua? In beneficiul practicienilor scenei, al cititorilor, al colegilor? Iata, asadar, o suita de interogatii carora, din capul locului, trebuie sa li se fixeze factorul comun: indiferent care ar fi "abordarea" comentatorului, ea va avea fatalmente un caracter partial; iar contrariul partialitatii nu este, in cazul de fata, im-partialitatea, ci totalitatea. Acesta este, de altminteri, dusmanul ascuns al tuturor celor ce nazuiesc catre emiterea de opinii generalizante in campul teatrului, caci, atata timp cat nu au vazut toate montarile produse, in toate institutiile de spectacol, pe durata unei stagiuni - ori macar 70-80 la suta dintre ele -, nu vor putea pretinde ca aprecierea lor e altfel decat personala, restrictiva, cum ziceam, partiala. (A se nota ca ocolesc cu grija epitetul obiectiv, care, in materie de comentariu critic - orice fel de comentariu, de fapt -, mi se pare un nonsens: cum sa fii obiectiv cand, prin insusi statutul tau ex