Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţii de iubire de la "mititica"

Publicat in Jurnalul, marți 23 februarie 2010 ·

"Acum nu ştiu decât că îmi e dor de noi/ Măiastră mamă. Zână dulce-n nume/ În slava ta liber peste lume/ Fruntea şi genunchiu-mi încovoi", versuri din poezia câştigătoare "Doamna şi vagabondul" a lui Leonard, arestat pentru trafic de droguri. Dincolo de gratii şi gardieni, rar îşi deschid sufletul. Uneori bravează, alteori se ascund, iar alteori te gonesc doar dintr-o singură privire. Câţiva deţinuţi de la Penitenciarul Rahova adunaţi ieri în sala de spectacole a închisorii au vrut în aplauzele şi susţinerile colegilor de suferinţă să-şi exprime în versuri, sau nu, sentimentele faţă de persoanele iubite din viaţa lor. Totul în ceea ce s-a vrut a fi un concurs de declaraţii de dragoste.

Publicul, cu simpatii şi antipatii, a aplaudat, a vociferat sau şi-a susţinut cu aplomb favoriţii. Spectacolul artistic a debutat cu o scurtă prezentare a sărbătorii de Dragobete, când am putut afla că primăvara "este anotimpul în care oamenii, dar în special cei tineri intră în rezonanţă cu el". Ne-am întrebat de ce "în special cei tineri", şi de ce n-ar putea şi sexagenarul ieşit dintr-o iarnă crudă şi friguroasă să "intre în rezonanţă" cu ghioceii şi zambilele de afară? Sau poate era vorba de "în special cei tineri" în suflet şi în simţiri?

Să revenim în sală, unde scena încadrată de o reproducere a Giocondei şi două măşti albe care plâng, ba mai mult par chiar furioase, aşteaptă ca membrii formaţiei Dinamic Grup să-şi ocupe locurile. Nu prea sună mai nimic dinamic, când "megastaru'" închisorii, un puşti la vreo 20 de ani cu blugi prespălaţi, se reproduce pe scenă în timp ce ba încearcă să facă pe Bittman ("primăvara începe cu tine (...)/ prima dragoste nu, nu se uită niciodat"), ba pe Bodo de la Proconsul, ba pe Nicu Alifantis. Sala freamătă, aplaudă.

Bat ritmu' din picioare, se fac glume. Un tip cu un craniu desenat pe geacă bate din palme şi pare chiar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu cartea de identitate

Mediafax acum 20 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 25 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

A murit Karl-Heinz Schnellinger, fostul internațional german al Romei și al Milanului

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Fostul internațional german Karl-Heinz Schnellinger, supranumit „Volkswagen”, a încetat marți din viață, la vârsta de 85 de ani.

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum o ora
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°