Profesor emerit, specialist în istoria antică şi fost consilier prezidenţial, Zoe Petre vorbeşte despre micile bucurii personale din momentele tragice ale istoriei naţionale. Şi despre micile drame personale din momentele de împlinire ale istoriei contemporane. Zoe Petre s-a născut la 23 august.
Vă vine sau nu să credeţi, dar Zoe Petre (73 de ani), profesoară de istorie antică, specialistă în Homer şi tot felul de scrieri sumeriene, desene dacice şi vase pictate criptic, specialist, carevasăzică, într-una dintre cele mai îndepărtate perioade ale istoriei omenirii, are un teribil simţ al umorului. Poate că se datorează unei îndelungate experienţe cu studenţi joviali, că e o urmare a solicitantei perioade în care a fost consilier de preşedinte al României sau că l-a moştenit de la tatăl său, Emil Condurachi, de la unchiul său, Grigore Moisil, chiar de la prieteni de familie precum Lucreţiu Pătrăşcanu, Constantin Noica sau Bellu Zilber. Nu ştim.
Dar un lucru e cert: s-a râs mult la acest interviu. Însă aşa e istoria, cu ironii înţepătoare, dar calde, tocmai cu cei care o fabrică. Iar Zoe Petre are înţelepciunea de a sublinia treaba asta din poziţia unui participant pasiv.
„Weekend Adevărul“: Colaboraţi cu revista „Historia“. Când a fost reluată teza cu dacologii, aţi dat un amplu interviu revistei. E singurul interviu cu note de subsol pe care l-am văzut!
Zoe Petre:(râde) Probabil că a fost în scris discuţia. E şi o pedanterie.
Rigoarea cercetătorului?
Când discuţi cu maniacii, trebuie să te aperi într-un fel. Şi aşa au zis unii că doamna Petre a chiulit de la lecţia cu dacii. Din nefericire, eu m-am războit cu tracomanii şi înainte de ’89. După Revoluţie, m-am gândit să-mi văd de treabă, eu fiind specialist pe probleme de istorie universală. Până la urmă, mi-am adunat forţele şi-am scris o carte-ntreagă. Voiam,
