Şi anul acesta românii îşi vor putea duce la fier vechi maşinile care au peste 10 ani pentru a-şi cumpăra, în schimb, câte o maşină nouă cu o "primă" de 3.800 de lei de la stat. Sursa: Adrian Scutariu
Potrivit proiectului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), anul acesta vor fi alocaţi 228 de milioane de lei pentru Programul de Înnoire a Parcului Auto. "Se vor bugeta, pentru început, banii necesari casării a 60.000 de unităţi. Dacă va mai fi nevoie, vom mai aloca bani", a explicat preşedintele AFM, Gheorghe Popescu.
Potrivit acestuia, "în 2011 vor fi alocaţi 342, 544 milioane de lei pentru Programul «Rabla», diferenţa (în minus – n.r) până la 228 de milioane de lei însemnând banii care trebuie plătiţi pentru o parte dintre maşinile casate în 2010".
Recent, ministrul mediului şi pădurilor, Laszlo Borbely, declara că Programul "Rabla" se va derula pe baza regulilor care au fost aplicate şi în 2010. Astfel, cei care vor achiziţiona un autoturism nou prin acest program, vor putea cumula maximum trei tichete. În plus, cei care deţin un voucher valabil în Programul de Înnoirea a Parcului Auto 2010, vor trebui să utilizeze tichetul până pe 31 ianuarie 2011. După această dată, voucherul nu va mai avea valoare.
Bani şi pentru casarea tractoarelor
În ceea ce priveşte programul "Rabla" pentru tractoare şi alte maşini agricole, anul acesta ar urma să se cheltuiască 68,5 milioane de lei. Asta, deşi programul este blocat încă de anul trecut, când Comisia Europeană a cerut lămuriri cu privire la acesta şi a cerut sistarea lui. Cu toate acesta, statul are de plătit 18,8 milioane de lei de anul trecut, pe motiv că zeci de proprietari şi-au casat tractoarele şi au contractat maşini agricole noi înainte ca executivul să decidă sistarea programului.
300.000 de lei pentru "Casa Verde"