Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A doua înfrîngere pentru Gaz Metan în amicale. Vezi echipa folosită de Pustai

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 24 iunie 2012 ·

Aflaţi într-un stagiu de pregătire în Ungaria, medieşenii au susţinut în această seară al doilea test de verificare, în compania formaţiei Zakarpattya Ujgorod, din prima ligă ucraineană. Meciul a avut loc la Debrecen, locul de cantonament al gaziştilor, la final jucătorii pregătiţi de tehnicianul Cristi Pustai fiind învinşi cu scorul de 2-0.

“În meciul de ieri ca şi în cel de azi ne-a interesat să-i vedem pe jucătorii tineri dar şi pe cei aflaţi în probe. De miercuri incolo vom juca mai compact,pentru că pînă acuma fiecare jucător a evoluat cîte 60 de minute”, a afirmat tehnicianul Cristi Pustai.

Gaziştii au început partida în formula: Buchta -Frăsinescu, Akaky, Muth, Zaharia - C. Gheorghe, Breveld, Negru, Tahar, C.Petre - Lulalku iar după pauză au mai jucat Savin, Gaşpar, Hlinca, Petriş.

Următorul joc al medieşenilor va avea loc miercuri, adversari fiind slovacii de la Tatran Presov.

S-a întors Akaki

Împrumutat un sezon în Turcia,la formaţia de primă ligă Samsunspor, fundaşul Akaki Khubutia a ajuns sîmbătă seara la Debrecen,unde a făcut joncţiunea cu lotul pregătit de tehnicianul Cristi Pustai. Internaţionalul georgian a evoluat în 19 partide sezonul trecut şi a marcat un gol,însă la finalul sezonului trecut Samsunspor a retrogradat iar oficialii turci nu au mai activat clauza de cumpărare a fotbalistului.

Aflaţi într-un stagiu de pregătire în Ungaria, medieşenii au susţinut în această seară al doilea test de verificare, în compania formaţiei Zakarpattya Ujgorod, din prima ligă ucraineană. Meciul a avut loc la Debrecen, locul de cantonament al gaziştilor, la final jucătorii pregătiţi de tehnicianul Cristi Pustai fiind învinşi cu scorul de 2-0.

“În meciul de ieri ca şi în cel de azi ne-a interesat să-i vedem pe jucătorii tineri dar şi pe cei aflaţi în probe. De miercuri incolo vom juca mai compact,pent

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 11 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 6 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 8 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°